Măicuţa mea
Amintirile nu mi le poate lua nimeni. Sunt ale mele. Eşti sublimă ca femeie, ca soţie, dar mai ales ca mamă. Măicuţă dragă îţi sărut mâinile bătrâne cu care m-ai legănat, că Doamne, mult ţi-am mai dat de furcă cu neastâmpărul meu. Mulţumesc Cerului că te-a mai nins încă un an şi încă unul, iar călătoria ta să fie cât mai târzie. Mai stai măicuţa mea aici cu mine să-ţi aud, încă, glasul dintâi-auzit. Mai stai aici ca să-ţi sărut capătul nopţilor de neodihnă, şi-nvaţă-mă să stăpânesc vântul ca să zbor mai sus şi mai departe, să stăpânesc ploaia, ca degetele ei să nu-mi stingă jeraticul părului, să stăpânesc arta din mine, pentru ca să nu mă iubească lumea de amorul artei, să-mi stăpânesc lacrimile roşietice care mă ard de dorul tău câteodată.
Iartă-mă de ţi-am greşit, şi-mi plec genunchii în semn de-nchinăciune! Cum altfel? Doar eşti icoana mea!
LA MULŢI ANI, măicuţă sfântă!
