VREMELNICIE: Asfinţit de iarnă

Dacă...

dacă nu ar fi existat
un limbaj al trupului
n-aş fi fost aici, acum
dacă nu ar fi existat
un limbaj al timpului
nu m-ar fi durut toamna
dacă nu ar fi existat
un limbaj al rugii
nu aş fi strigat către cer
dacă nu ar fi existat
un limbaj al dimineţii
nu m-ar fi străpuns lumina
dacă nu ar fi existat
un limbaj al durerii
nu aş fi auzit ţipăt de păsări
dacă nu ar fi existat
un limbaj al primăverii
nu aş fi mirosit florile de tei
dacă nu ar fi existat
un limbaj al iubirii
n-aş fi-ndrăznit să te privesc
dacă nu ar fi existat
un limbaj al uitării
m-ar fi durut tăcerile tale
dar au existat toate
şi trup şi timp şi rugă
şi păsări şi flori de tei
şi iubire şi uitare şi tăcere
iar eu cu faţa întoarsă
către nicăieri
căutam marile nimicuri
visând că de-atâta dor...
sunt albi migdalii.

Ce va fi mâine

Nu mai ştiu de-i vreme sau târziu
Mă plimb şi rătăcesc cuvântul viu
Şi te pândesc în timp ca pe-un vânat
Iartă-mi gândurile cu gust de păcat.

Mă plimb în ploaie şi am rătăcit
Vântul suflă, copacu-i desfrunzit
Amară-i pribegia şi dincolo de ea
Numai nerăspunsuri şi tăcere grea.

Ploaie Doamne în luna lui marte
Cum plânge poetul trezit în noapte
Se sparge cerul cu ţipăt de furtuni
Plesnesc mugurii pe lângă-alinături.

Imi curge ploaia în vene ca un leac
Iar gândul mă îndeamnă să nu tac
Strig ploii să-mi sărute sânii goi
De sub mătasea aromă de buze moi.

Ce va fi mâine nu mai vreau să ştiu
Plângă cerul pe trupul meu târziu
Udă-mi Doamne părul cu stropi mii
Lase-şi luna semnul la ţărmul inimii.

PAGINILE MELE

marți, 25 ianuarie 2011

Asfinţit de iarnă