Amintirile nu mi le poate lua nimeni. Sunt ale mele. Eşti sublimă ca femeie, ca soţie, dar mai ales ca mamă. Măicuţă dragă îţi sărut mâinile bătrâne cu care m-ai legănat, că Doamne, mult ţi-am mai dat de furcă cu neastâmpărul meu. Mulţumesc Cerului că te-a mai nins încă un an şi încă unul, iar călătoria ta să fie cât mai târzie. Mai stai măicuţa mea aici cu mine să-ţi aud, încă, glasul dintâi-auzit. Mai stai aici ca să-ţi sărut capătul nopţilor de neodihnă, şi-nvaţă-mă să stăpânesc vântul ca să zbor mai sus şi mai departe, să stăpânesc ploaia, ca degetele ei să nu-mi stingă jeraticul părului, să stăpânesc arta din mine, pentru ca să nu mă iubească lumea de amorul artei, să-mi stăpânesc lacrimile roşietice care mă ard de dorul tău câteodată.
Iartă-mă de ţi-am greşit, şi-mi plec genunchii în semn de-nchinăciune! Cum altfel? Doar eşti icoana mea!
LA MULŢI ANI, măicuţă sfântă!